Se pleaca de la ulei vegetal, care
se poate obtine din seminte de rapita, soia sau floarea soarelui, prin presare
la cald sau la rece, sau de la uleiul rezultat la fast fooduri si restaurante, in urma prajelilor. Pe timp de vara, se poate obtine si din ulei de palmier
(cu 25%mai ieftin) sau din grasimi animale (cu 40%mai ieftine).
Procesul tehnologic:
Se incalzeste si se mentine uleiul la 60 grade Celsius in
Preincalzitorul de ulei. Apoi, se introduce o sarja de 400 litri printr-un
contor debitmetric in Reactor (acesta este creerul instalatiei). Tot in Reactor
se introduce si Metanolul, dar si Metoxidul de sodiu (nemtesc, marca Degussa),
apoi se mixeaza, temperatura scazand la 30 grade Celsius. Se incalzesc toate
acestea pana la 85 grade Celsius, cand, la presiunea de 1.2-1.3
Bari, amestecul trecand prin niste sectiuni special proiectate, are loc o
reactie chimica denumita si TRANSESTERIFICAREA uleiului, adica transformarea
acestuia in doua componente cu densitati diferite: Biodiesel si Glicerol. Apoi
se transvazeaza in unul din cele 5 Bazine de decantare de cate 600 litri, unde
compusul dens al uleiului numit glicerol, dupa 2 ore se aduna la fundul
acestora, iar biodieselul brut ramane deasupra lor. Apoi, se transvazeaza mai
intai glicerolul si dupa aceea biodieselul. Glicerolul se poate folosi drept
combustibil pentru incalzire, ca materie prima pentru fabricarea sapunului sau
se poate purifica (cu o alta instalatie) in vederea obtinerii de Glicerina pura
( care se poate folosi la fabricarea medicamentelor si in industria
cosmeticelor).
Urmeaza "spalarea uscata" sau purificarea
biodieselului, care se face cu Silicat de magneziu, prin balbotare, cand se
elimina eventualele urme de: acizi grasi, metanol si vapori de apa din
biodiesel. Apoi, se face filtrarea la un micron, in vederea inlaturarii urmelor
de magnesol, dupa care urmeaza Filtrarea finala a produsului si stocarea
acestuia.
In februarie 2007 cand am facut eu probele
tehnologice la fabrica, plecand de la ulei brut de floarea soarelui (nerafinat,
pe care l-am cumparat cu 1.85 RON/litru- pretul cu TVA), la care se adauga
preturile de la: chirii, salarii, energie electrica, consumabile si de la
celelalte ingrediente care se adauga in procesul tehnologic (metanol, silicat
de magneziu si metoxid de sodiu) de 0.55 RON, am ajuns la un pret de productie
de 2.4 RON/litru, iar la Arpechim Pitesti pretul de livrare En gros (la nivel
de cisterna), era de 2.85 RON/litru.
Daca profitul net pe litrul de biodiesel este de minim 0.2 RON, numai la 10000
litri pe zi ar insemna 2000 RON. Lucrand minim 25 zile pe luna rezulta 50000
RON/luna.